PROVERBELE ŞI ZICĂTORILE TĂTARILOR CRIMEENI DIN DOBROGEA

 

PROVERBELE ŞI ZICĂTORILE TĂTARILOR CRIMEENI DIN DOBROGEA

CULEGERE REALIZATĂ DE MUSTEGEP ULKUSAL

ÎN TĂTARĂ si ÎN TURCĂ- 1970

ȘI TRADUSĂ ÎN ROMÂNĂ DE GÜNER AKMOLLA- 2020

Cartea a fost tipărită la editura universității Ankara în anul 1970. La data de 17.O4.1982 i-a fost dăruită mamei mele, Mahcübe, verișoară primară.

* Autorul folosește termenul generic „turc” pentru a-i denumi pe tătari.

TEHNOREDACTARE MAYA ACMOLA

LECTOR DE CARTE ADELE ACMOLA ȘI MAYA ACMOLA

PREFAȚĂ

     De când au început să vorbească, oamenii au fost preocupați de inteligență, condiții de viață, evenimente, apoi au căutat să folosească expresii frumoase și profunde corespunzătoare gândirii și experienței lor, prin repetiții, prin transmiterea pe cale orală din generație în generație, acestea devenind creații dăruite eternității. Expresiile au fost denumite CUVINTELE STRĂMOȘILOR sau POVERBE. Turcii crimeeni mai folosesc denumirea de CUVINTE BĂTRÂNEȘTI. Fiecare popor are propriile proverbe și zicători, care s-au cizelat prin evoluție, prin crez.Țara în care și-a desfășurat viața acel popor, cuprinde în cultura sa expresiile specifice zonei, definindu-și istoria și transformările istorice. La popoarele ce provin din rădă cini diferite, se pot urmări asemănări atât în structura proverbului, chiar și aspecte identitare. Situația poate să provină de la condiții de viață asemănătoare, îndelungate, sau de la modul de viață având același scop. Ca exemplu, cităm acest proverb din cultura turcilor crimeeni: „Calul de dar nu se caută la dinți”. (Calul dăruit nu tebuie cercetat la dantură – tânăr sau bătrân- nu trebuie analizat).În mod asemănător proverbul există la popoarele latine: Equi donati dentes non inspiciuntur. Cu același sens proverbul apare în paremiologia română:„Calul de dar nu se caută la dinți ”.În Turchestanul de Est, la turcii cazaci, întîlnim proverbul asemănător: Nu cerceta dinții darului făcut de un prieten.Nu cerceta culorile darului primit. Darului nu se cade să-i analizezi dinții. Popoarele turce, fiind popoare războinice și migratoare, au cucerit și s-au stabilit în mare parte din Asia și în estul și sud-estul Europei.Astfel, s-au desprins în foarte multe neamuri și ramuri. Având aceleași rădăcini ale multor cuvinte, în state diferite și sub condiții diferite, aceste popoare au cunoscut cu timpul dezvoltări diferite ale lexicului și ale derivatelor. Asemenea situații au dat naștere la dialecte și la graiuri. Așa cum toate popoarele turce au proverbe comune, tot așa au și proverbe și zicători specifice. De ex: „Orzul și grâunțele constituie alimentul, în vreme ce aurul și argintul înseamnă doar piatra.”Varianta turcă cunoaște forma: „Orzul și grâul constitu ie alimente, aurul și argintul sunt pietre”. Turcii bașkurți au creat și ei un proverb asemănător:„Iarba (pazî) era alimentul, în timp ce aurul și argintul erau pietre”. Proverbele și zicătorile adunate în acest volum aparțin culturii turcilor crimeeni strămutați din peninsula Crimeea în Dobrogea. Aceștia au venit din zonele Or, Kezleu și Kerci. Cei care trăiau în aceste zone proveneau din turcii kazaci și kirghizi. Ei s-au stabilit în județul Constanța. În nordul Dobrogei, în județul Tulcea s-au stabilit cu 300 de ani înaintea acestora, turcii veniți din Basarabia. Ei au fost numiți nogay. Celorlalți li s-a spus tătari. Dialectele și graiurile vorbite de către aceste două popoare turce nu constituie diferențe lingvistice. Dialectul turcilor nohay este, se pare, unul mai tradițional. Astăzi, strămoșii acestora trăiesc în Kazachistan, ei folosind des consoana „s” pentru „ș”. Turcii nogay utilizează termenii „bas” pentru „baș”, „tas” pentru „taș”. Turcii tătari se exprimă sub forma „qarnîm aș” pentru „karnîm aç” când vor să spună „îmi este foame”. O parte din turcii crimeeni care trăiesc în partea numită Hagioglu și Pazargic a Dobrogei, aparțin neamului tat. Aceștia au venit din sudul Crimeii, din zone denumite Yalîboyu și Bahcesaray. Dialectul lor nu este asemănător cu al celor de acolo, nu se aseamănă nici cu dialectul de câmpie, denumit și ceagataye. Este, de fapt un amestec al celor două. Ei folosesc în locul consoanei începătoare „c” din dialectul de câmpie sunetul „y”: în loc de „geavun” ei spun „yavun”, yagmur ; în loc de „cighit” folosesc forma „yighit”.În această carte noi am scris proverbe și zicători din dialectul ceagatay sau de câmpie. O parte dintre proverbe aparțin unei culegeri din anii 1930-1941, culegere pe care am distribuit-oprin revista EMEL în România. Acestea și cele adăugate acestora aparțin tot revistei EMEL din perioada de după 1960, din Turcia, ele fac parte din culegerea lui Aziz Aktaș și au fost publica te în revista EMEL. Aceste proverbe au trecut prin analiza noastră serioasă, au fost traduse în dialectul din Istanbul, au avut parte de comentarii. Proverbele sunt creații iubite și apreciate de popor, au sensuri profunde, sunt expresii succinte. Frumusețea limbii turce, forța ei, înțelepciunea populară, toate se oglindesc în structura proverbului. Ele ascund inteligența, atitudinea și speranțele de viață ale poporului. 

    Proverbele cuprind moralitate și au rimă. În plus, unul din specific se referă la primul cuvânt, care are sunet și sens continuat fie cu al doilea, fie cu al treilea cuvânt. De ex: At avnagan cerde tugu kalır./ (Acolo unde calul s-a jucat i-a rămas și părul). Părul de cal rămâne acolo unde el s-a culcat. Capalak korsen catıp al, Camandan boyun satıp al, adıcă, de la cel rău, salvează-te chiar şi cu bani.Dacă vezi fulgi, culcă-te și adună-le. Cumpără-ți salvarea de la cel rău.

Cuvântul traducătoarei în limba română

    Prezentarea tezaurului paremiologic în trei limbi de cultură, tătară, turcă și română constituie o contribuție importantă la evoluția culturii universale, precum și la cunoaștere. Prin paremiolog ie, cred că popoarele se pot aprecia la justa lor valoare civilizatorie.De aceea dăruiesc culturii ro mâne și prin ea civilizației universale o pagină importantă din istoria culturală a poporului meu. Autorul, cel mai mare fiu tătar crimeean al Dobrogei, ținut cu o istorie unică la țărm de Mare Neagră, a scris această unică operă de folclor tătar și a alăturat-o folclorului bine studiat la universitățile din Turcia, fără a spera că eu, nepoata de verișoară (mama lui este sora bunicii mele materne), după 50 de ani, voi traduce proverbele și zicătorile pătrunse de înțelepciune. Dacă majoritatea proverbelor au un rol educativ- moralizator, formând tipul omului corect, cinstit și educat, tot așa de multe cugetări sunt de un patriotism devastator.De ex:Pentru copil să te legi, pentru patrie să te lupți cu dușmanul. Totuși, un proverb care mi-a atras atenția este acesta: „ İnsan tuvğan cerınden bek toyğan cerın qıdırır” \ Omul preferă locului de naștere, locul unde se satură”... Sensul proverbului este așa de actual, fiind în concordanță cu epoca noastră, încât mă întreb dacă istoria omenirii a mai cunoscut asemenea etape de nesiguranță, căutări, migrări, așteptări... Dacă unele proverbe critică moravuri și deprinderi antisociale încercând o educație liber consimțită, precum este aceasta:

    „Erınșegın yarını pıtmez” / „Mâine este ziua preferată a leneșului”, multe proverbe sunt pentru a preveni greșeli, abateri de la morală, sau pentru a reda succese morale sau materiale în viață cu foarte puțin iz fatalistic:„İqbalında bolsa iyip kelır” / De-ți este în destin îți va veni norocul în cale cu grămada”. Lucrând eu la această carte, am avut probleme de sănătate și am fost vizitată ca prietenă și ca doctoriță de distinsa noastră medic de familie, doamna Gülnar Bolat care ne-a dăruit cultura cu proverbul pe care l- a reținut de la mama domniei-sale, neprețuita doamnă Musfire ( o ființă mi nunată de o simplitate superioară) : „Gece kunduz bır insan bol!”// Să te menții același om ziua ca și noaptea”. Proverbul pare să aparțină neamului tătar nohay, popor de o cultură superioară și de mare patriotism. Desigur, nu cuprindem aici toate proverbele și zicătorile poporului nostru, noi, tătarii crimeeni suntem doar o parte mică din marea familie a neamului tătar, adesea denumit turc, în partea care a suferit câteva secole bune influența otomană. De la Dunăre la Oceanul Pacific, dincolo chiar de Marea Japoniei, aceste proverbe au fost create, cizelate, poetizate de zeci de mii de ani. De aceea voi desluși acum sensul acestui proverb care impresionează dezvăluind natura umană și superioritatea ei: este judecat și prins după vorbă, boul fiind judecat și prins de coarne”. Adeseori, îmi vine în minte proverbul pe care l-am auzit de la regretatul meu văr,Bora Fazîl Ulkusal (1936-2010, el încurajându-mă la editarea revistei noastre istorice „Emel” (sponsorizând revista până la moartea sa), fiul Eroului nostru național NEGIP HAGI FAZÎL (1906-1948): 

 „Namaz, namaz degenın ışı yoqtır, oraza, oraza degenın aşı yoqtır / Cine spune ruga namaz, namaz, probabil că n-are treabă; cine spune ramazan, post de ramazan, s-ar părea că n-are mâncare ”.Mă gândesc la acest proverb și îmi pun întrebarea asupra epocii în care se putea crea acest proverb în sânul poporului meu, atât de tradiționalist și credincios! Proverbul era cunoscut de marile familii din Azaplar / Tătaru. Cred că trebuie să ne dovedim în mod critic la măreția acestor proverbe, mai ales atunci când adăugăm o pagină din înțelepciunea poporului român cu proverbul: „Ori te poartă cum ți-e vorba ori vorbește cum ți-e portul”. Din fragedă pruncie și până la adânci bătrâneți îmi stăruie în minte un alt proverb tătar care a învins mii de ani și mii de kilometri! „Qazaqqa inanma, suvğa tayanma”. Termenul “qazaq” denumeşte tot ce este de neam străin, dar se pare că a fost adus din stepa kîpceagă de pe vremea imperiului kîpcegilor sau al cumanilor: „Să ai încredere în cel de neam străin, este ca și cum te-ai sprijini pe apă”.

Particularitățile dialectului tătar din Dobrogea

Din punct de vedere fonetic:

a) În dialectul tătar din Dobrogea sunt două sunete frecvent folosite, precum k din geniz și ñ nazal. Tanrî, Anmak, Anlamak, Ense. 

 b) În acest dialect sunetul h nu prea se folosește. În loc de Ahmet se spune Amet, în loc de Mehmet, se spune Memet. Nu se pronunță „haydi„. Ci se pronunță „aydi”. 

c) În noul alfabet turc se folosește h ca în vechea arabă, fără semnul - . Noi am arătat acest sunet cu semn. De ex. în cuvinte ca yahșî (bine), bahșîș (dar). ç) În locul sunetelor gi și g se folosește k. De ex. Bakîrmak (a striga), șakîrmak (a chema) 

 d) ı din noul alfabet turc și i au ca sunet intermediar ĭ acest sunet. Exemple: bĩr / unu, tĩlki/ vulpe. e) Sunetele o și ö din alfabetul turc mai cunosc aici un ō ca în exemplele: kōp / mult, kōk / cer kōtermek (a ridica). 

f) v din alfabetul turc este identic cu w din celelalte dialecte, ca în exemplele: cuwaş ( molatec), sawlık (sănătate), cawlık (batistă). 

g) Înafară de literele u și ü se simte nevoia folosirii sunetului şi literei ŭ . Are menirea de a muia pe k.

Ex: kŭlmek (a râde), kŭl (râzi). În Turcia se folosesc 8 vocale având literele lor. În dialectul tătar din Dobrogea se folosește ŭ și atunci avem 11 vocale: a, e, i, ı , ĭ, o, ö, u, ü , ŭ. Din punct de vedere morfologic observăm: 

a) în limba turcă vorbită în Turcia se găsesc multe cuvinte care încep cu literele „o” și „v”; în limba tătară crimeeană vorbită în Dobrogea, ca emanație a limbii din zona de câmpie a Crimeii,ele au la începutul cuvântului litera„b”; cuvintele care încep cu litera „y”cunosc varianta „gi” notată cu litera „c”. De ex.olmak / bolmaq( a exista); varmak/ barmaq (a fi prezent) ; yatmak /catmaq ( a se culca).

b)Sufixul „miș”, „mîș”pentru timpul trecut este folosit în limba turcă, în timp ce, în crimeeana vorbită în Dobrogea, se folosesc formele „qan / „qen” sau "ğan"/ğen". Ex.söylemiş / aytqan ( a spus); gitmiş / ketken; gelmiş / kelgen; varmış / barğan.

 c) Litera „ğ" de la sfârșitul cuvintelor limbii turce vorbite în Turcia a devenit în dialectul crimeean din Dobrogea zona de câmpie„w”.De ex. dağ a devenıt taw (pădure); sağ ol /saw bol.(obs. n. : „w” este scris cu „u”). În acest dialect „w” a devenit o marcă de infinitiv sau de nume. De ex. așaw / yemek (a mânca); yașaw/yașamaq, yașayîș (trai, mod de trai).d) În dialectul turc„i”ca sufix se lipește direct de radical, în timp ce, în dialectul de câmpie al crimeenei dobrogene se atașează „n”. 

De ex.: di alectul turc din Turcia are formele : at +ı (î)sattîm ; (am vândut) ; ağaç+ı (î) al dîm (am luat lemnul); araba + yî verdim (am dat căruța). În dialectul crimeean dobrogean gean avem formele: at +n + ı (î) sattîm (am vândut) ; ağaş+ n + ı (î) aldîm ( am luat lemnul ; araba + n + ı (î) berdîm ( am dat căruța).

e) În dialectul turc din Turcia sufixul „a” se alătură direct de radical în timp ce în dialectul crimeean - dobrogean de câmpie el are „g” sau „k” introdus lângă radical. De ex. În dialectul turc avem forma: Istanbul + a vardî ( a plecat la Istanbul); Eskișehir + e gitti ( a plecat la Eskișehir); Suat +a yazdî (i-a scris lui Suat ). În dialectul crimeean dobrogean de câmpie avem formele: Istanbul + g + a bardî ( a plecat la Istanbul, n.n. Stambul); Eskișehir +g +e kettî ( a plecat la Eskișehir) ; Suat + k +a yazdî (i-a scris lui Suat. 

 f ) În dialectul crimeean dobrogean există sufixele „man” și „men”.Ele se folosesc ca termeni de legătură pentru „ile” și „le” în situația pluralului , un om devenind doi oameni. De ex. avem aceste forme în dialect turc: Ahmet ile Mehmet geldiler (Ahmet și Mehmet au venit). Ben doktorum (eu sunt doctor); Ben muhendisim ( eu sunt inginer). Formele dialectului crimeean tătar dobrogean diferă : Amet + men Memet keldîler ( Amet și Memet au venit) ; Men doktor + man (eu sunt doctor); Men muhendi s + men ( eu sunt inginer).

    Savanții turci care au studiat știința religiei în Turcia, poeții, scriitorii, ziariștii, în general, oamenii de știință, începând cu sec.al XI-lea au primit în limbă foarte multe cuvinte din limbile arabă și persană. Acești termeni străini s-au înmulțit atât de mult după sec.al XV-lea, încât, poporul nu și-a mai înțeles limba. După întemeierea Republicii, a început procesul de purificare a limbii eliminându-se termenii străini. Ceea ce denumim dialect ceagatay sau kîpceag a rămas neschimbat, primind puțini termeni străini, însă, prin stabilirea regimurilor comuniste în Rusia, România, Bulgaria, a introdus din limbile acestor state mulți termeni în limba turcă, încât, procesul de neînțelegere a reapărut. (n.n. noi am simplificat)

Zicătorile: Zicătorile poartă specificul fiecărei națiuni.Și ele au primit forme care s-au încetățenit în cultura acelui popor. Dar n-au atins profunzimea proverbelor. Au mai mult un aspect de asemănare și de metaforizare. Sunt propoziții scurte, exprimate în puține cu vinte. Ele nu se pot traduce dintr-o limbă în alta cu aceleeași cuvinte. În acest caz se pierde din sens.

Mustegep Ulkusal.