Tılımız uşun 100
sene anıma torenı, Dobruca ‘da yaşağan qırımtatarlarında
TUVGAN TİL
Bekir Çoban-zade ( tr. Güner Akmolla)
Seni men Kırımda,
Kazanda taptım,
Cüreğim kaynagan,taşkanda taptım...
Cat elde muğayıp,
acınıp cürgende
Umütim, hayalım
şay tüşıp cürgende,
Moynına sarıldım
dertimni aytıp,
Bir guzel
sözinmen ozime kaytıp...
Cırların
bolmasa,manen bolmasa,
“Cürt degen
sözinmen cürek tolmasa,
Ah, nasıl
cürermen gurbet yaklarda,
Tanışsız-bilişsiz,
yat sokaklarda ?...
Bılmiymen,
turkmiy, tatarmı adın ?
Bek yaman
tatlısın – Tanrıdan tadın.
Turkde,tatarda,senin
sözlerin,
Ekisi eki çift
munlı kozlerin...
Vyana ogünde,
Kazak içinde
Barabar cırladık
Hindlerde, Çinde...
Anlasın bir,seni
duşman da süyer,
Bir canık
sözinmen cüreği iyer...
Istiymen ozinniy
er yakta kormek,
Er yerde incinden
destanlar ormek...
Kuşlarga,
kaşkırga uyretsem seni,
Sen bolsan
oksüznin gonülden süygeni...
Camige, mihrapka,
sarayğa kirsen,
Denizler,
çöllernin çetine irsen...
Seninmen duşmanğa
Yarlıklar yazsam,
Karuvlı sözinmen
gonlünı kazsam...
Kabrimde melekler
sorgu sorasa,
Azrayl tilimni bin kere torasa,
“Oz tuvgan
tilimde ayt maga!”dermen,
Oz tuvgan tilimde
cırlap olermen...
Gonlümni kayğılar
kemirip turganda,
Halkımnın
tınışsız yıldızı urganda,
TUVGAN TIL – başkası aklıma kelmiy,
Bir buyük
sırımsın, duşmanlar bilmiy.
1918 s. Yün,
Budapeşt
LIMBA CU CARE M-AM NĂSCUT
Bekir Çoban-zade ( tr. Güner Akmolla)
Pe tine eu te-am regăsit în Crimeea, în Cazan,
Când inima creştea în mine şi se - agita ca un ocean..
Pribeag şi trist printre străini mă preumblam
Speranţa, idealul, adeseori eu mi-l pierdeam,
Atunci te-mbrăţişai,durerea ţie povestind,
În graiul tău cel dulce eu neamul regăsind...
De n-ai avea tu doina, de n-ai avea tu cântul,
De nu s-ar naşte dorul de patrie – cuvântul,
Ah, eu în străinătate,cum aş putea rămâne,
Fără de prieteni, pierdut pe străzi străine?...
Nu ştiu ce nume ai, de turc sau de tătar?
Cu harul tău divin, atât de dulce îmi apari.
Perechi-perechi, cuvintele există şi se poartă
In turcă şi-n tătară,din ochi se naşte artă...
In inima Vienei,aici printre creştini
Cântarăm împreună, chinezi ori indieni...
Să fie ştiinţă tuturora,duşmanul te-ar iubi,
Şi dac-ar înţelege, tu inimi ai topi...
Aş vrea pe tine oriunde, mereu să te admir,
Să împletesc în graiu-ţi perluţele pe fir...
Păsări şi lupi cu tine aş vrea ca să grăiască,
Să fii iubit din suflet,orfanii te-ndrăgească.
Vizitând geamia, mescitul ori palatul,
Să stăpâneşti şi marea şi câmpul şi uscatul...
Cu tine de voi scrie eu duşmanului meu,
In inima lui prin tine eu voi săpa din greu...
Dacă la mormântu-mi vin îngerii-ntrebării,
Dacă Gavril îmi taie limba-n bucăţele mii,
“Vorbeşte-mi doar în limba în care eu exist,
Căci eu limbii materne pe viaţă m-am jertfit...
Astfel, plin de speranţe pulsând inima mea,
O stea neinspirată când tremura spre ea,
În lumea asta mare o LIMBĂ EU VORBESC
Şi ea îmi e comoara, duşmanii n-o doresc.
Iunie 1918, Budapesta
