PE URMELE STRĂMOȘILOR QÎPCEGI...LA TOKSOBENI - Güner Akmolla

   „Vei ține minte până la sfârșitul vieții tale cel puțin șapte generații ale neamului , acelea care au fost până la tine”. (codul qîpceaq, citat din monografia „Toqsoben” de Yurie Ilașcu, pag.61).

Împreună cu scumpele mele nepoate, Adéle și Maya, așezate confortabil în Ford albastru închis, am pornit spre Toksobeni, prin Chișinău. Știam că strămoșii qîpcegi sau cumani, mai apoi pecenegi  pe aici și-au întors căruțele mari stăpânind Bugeagul, Karpatul și Balkanul, călărind pe vestiții cai tătari întinsa stepă numită DEȘT-I  QÎPCEAQ, drumurile secolelor trecute intersectându-se când spre Bahcesaray, când spre Solhat- Eski Qîrîm sau, recent, Starîi Krim, când pe Dunăre, spre Viena. Numele „Toquz -oba”cu  variante pezentate pe o pagină întreagă, se întrec și cu formele în care „T”apare și sub forma „D”. Ca atare cităm din dicționarul tătar crimeean-român  al d-lui Taner Murat: „doqîz ” număr nouă; (p. 101 cuprinzând derivate lexicale și gramaticale, precum  doqîzau, doqîzar, doqîzbay, doqîzlîq, doqîz-sofi, doqsanyil, ș.a.; „toqîz (autorul a folosit „k”și pentru ”q”?) drapel cu nouă eșarfe; adjectiv scit; crimeean; membru al uniunii celor nouă neamuri nobile; membru al uniunii celor nouă eșarfe sacre” (T.M., SOZLÎK qırım-tatarca, USA 2011, s. 429). Voi veni în sprijinul ideilor menționate aici cu proverbe semnificative în ce privește numărul „Doquz” cu varianta „toquz”, pentru a explica sensul de largă folosință, de unde provine și sensul de cifră sau termen „sfânt”: „Doquz ulum bolgașî, oturaq bîr qartîm bolsîn”/Decât să am nouă feciori, mai bine să am un bătrân neputincios; „Doqsansîz  torgay șîrlamaz, toymay oksîz cîrlamaz”/Pitulicea nu ciripește până nu trec cele nouăzeci de zile ale toamnei, orfanul nu cântă până nu se satură” (Mustegep Ulkusal, Proverbele și zicătorile tătarilor crimeeni din Dobrogea, România, 1970, p. 44). Pe treapta a doua a argumentării noastre se vor situa numele de localități din alte teritorii locuite în trecut sau în prezent, de către qîpcegi sau de către urmașii direcți ai acestora (în acest sens venim cu argumentul că limba și neamul tătarilor de azi își are în proporție de 90% originea qîpceaqă și restul de 10% fiind mongolă, rusă, scită, greacă, etc: Adăugând versurile cântecului de migrație, putem defini în totalitate imaginea unui trecut comun: „Qazan, qazan, et astîn / Soganîn yoqmî, cipiyîm / Oz bașîna toy yasap /  Tuganîn – îruvîn- yoqmî, cipiyîm?”(G. Akmolla, Cântecele emigrației tătare crimeene, 2015,p.140). Se știe rolul limbii în supraviețuirea unui popor învins. Este expresia muzical-artistică din acest proverb pe care ni-l amintesc veacurile de asuprire: „Tîlîn cöytqan, soyîn cöytar” / „Cel ce își pierde limba, își pierde neamul”.Din asemenea considerente, am poposit la Toqsoben. Plou  ase. Călătoria noastră devenise simbol istoric, un curcubeu imens străbătea bolta cerească stăpânind veacurile. Curcubeul este denumit în toate limbile turce-tătare, de la țărmul japonez la zidul vienez „ebem qușagî ” în traducere „centura (cordonul) nașterii! Într-un cadru mai larg de expresie are sensurile: moașă, mamă, veșnicie.                                                                                                           

     Astfel, micul sat este situat între ținutul kunilor din Ungaria, satele Toqîzsufî din Dobrogea română, Toksuf din Anatolia și Doqzuv din Uzbekistan, mai departe mergând, din Kazahisistan.   Pentru că tipul fizic și sangvin descoperit pe la 1920, 1940, devine argument„forte”în demonstrarea înrudirii central Transilvane cu Asia Centrală ( E.Pitard, Popoarele Europei).În Kazakhistan există antroponime și toponime precum : Doquz Bulaq, Toba, Tuba, Tuva, Tele   ( în munții Altay), Toka (Mongolia), termenii Nayman, Urum, Oguz, Bulgar, Saka, Yakut, Yugur, denumesc popoare de origine  turanică, în trecut ca și azi.Interviul d-lui Vlad Bolocan marelui nostru contemporan, Neagu Djuvara (noi l-am preluat, ca idee rezumativă din internet), concluzionează ideile din cartea „O scurtă  istorie a românilor povestită celor tineri” ed. Humanitas, pag.53) „Ce s-a întâmplat însă cu masa cumanilor creștinați în 1228? Când  s-a apropiat valul mongol, căpetenia lor a cerut voie regelui Ungariei să treacă cu toți ai lui, Carpații, pentru a se pune la adăpost de năvală. Regele i-a colonizat pe valea Tisei (...) penultimul rege din dinastia arpadiană, Ladislau Cumanul, pentru că iubea mult obiceiurile neamului său matern, adoptase și portul și pieptănătura cumană, spre marea supărare a ungurilor.”

      Șoseaua străbătea malul drept al râului Râut, în dreptul Orheiului vechi am văzut construcția zidului tătăresc de la 1240-1250, zid dealtminteri asemănător cu zidurile încă în picioare din satul meu Aqbaș, situat la 12 km de orașul Mangalia, cândva, sub otomani, port vestit la Marea Neagră.Venind dinspre Chișinău am ocolit rezervația naturală și am trecut podețul care avea la un capăt inscripția râul Râut și la celălalt capăt, era scris Trebujeni. Pe partea stângă a acestui drum se află și azi, după 800 de ani,  baia tătară, celebrul „hamam”fiind reconstruit cu vechea cetate și cu zidurile ei, prin canalele ce străbăteau cândva orașul, șeir. Aerul fierbinte circula prin aceste canale, principiul fiind „al focului nestins”, robii tătarilor păzeau locul pentru mai marii neamului...Există și azi, la tătarii crimeeni din România/ Dobrogea, expresia „foc nestins” bunicile certând nepoatele „să păzească focul” pe care, ele, atunci la rândul lor nepoate, l-au adus nestins din satele părăsite ale Partriei lor, Crimeea. Drumul prin Basarabia ne-a purtat, datorită amabilității d-lui profesor Yurie Ilașcu și la mănăstirea Curchi: aici am admirat balconul de la etajul al doilea, balcon din care, în anul 1941, regele României, Mihai I-ul  atunci de 21 de ani, a rostit celebrul discurs în fața românilor basarabeni, promițându-le libertatea deplină! Revenind, după 1990, Regele Mihai a fost admis la același balcon,  dar fără popor, Preș.Voronin acceptându-l în 2002 (2003?). Stau pe treptele  devenite istorice prin trecerea  Majestății Sale Regele și admir biserica construită pe la 1760, dar bine restaurată, gândindu-mă la moșiile boierului Curchi... Această biserică moldovenească în anul 1812 a devenit biserică rusească, acum ea aparține de mitropolia Moldovei. Se privesc peste veacuri aceste mândre construcții, biserica de vară și biserica de iarnă, iar noi, vizitatori veniți din plaiul dobrogean, ne-am bucurat de prezența unui grup de credincioși din satul recent inundat dar refăcut prin ajutor guvernamental.Doamnele din corul bisericii au interpretat psalmii cu artă și dăruire, impresionând nu numai vizitatorii prezenți, ci cutremurând pereții cu credința lor în Dreptatea Divină! Satul Cotul-Morii din raionul Hâncești fiind acoperit de ape de peste doi metri înălțime, a fost strămutat pe un platou înalt, păstrându-și numele prin cele 200 de case construite recent.         

      Pe drumul movilelor, cândva prezente și în Dobrogea, poate și în zona kunilor din Ungaria,un de se află Muzeul întemeiat de „Uniunea kunilor”, poate și în Kazahistanul d-lui Zeydulla Vaysupov din aulul kazah Aydarhan, am ajuns la Toqsobeni satul descris așa cum îl vede dl.profesor univ.Yurie Ilașcu: „Movila se afla pe locul demarcației dintre terenurile fostului colhoz„Frunze” și moșia satului Gherman, buldozerul a nivelat însă locul...”(op.cit.pag.8; n.n. așa s-a procedat peste tot). Descrierea se întregește: „Satul Toxobeni este o localitate din raionul Fălești situată la 47,39,02 grade latitudine nordică, 27,59,16 grade longitudine estică și altitudine medie de 61 metri față de nivelul mării.”(op.cit.pag.11). Plouase. La sosire v-am spus că am fost întâmpinați de un curcubeu mare cât cerul universului, un curcubeu despre care autorul monografiei Toqsobeni a scris în aceeași seară: „Strămoșii doamnei G.A. i-au simțit prezența. Secole s-au scurs în uitare și în singurătate, nimeni din neamul lor, din „îruv” nu i-a mai vizitat, de aceea, piciorul scriitoarei tătăroaice crimeene a „nimerit”  într-o urmă „vie”și răspunsul lor de peste veac s-a configurat în curcubeul aceluiași cer care ne poartă spre eternitate”. În limba qîpceaqă, azi în limba tătară crimeeană, turcă, la curcubeu se spune „ebe qușagî” în termeni largi incluzând „cordonul nașterii”, simbolul eternității umane, moașa, maica! Asia, Caucazul, Crimeea, Kazahstanul, oguzii cei mari, Vrâneștii, Ghermanii, într-un tot , Bugeagul, poartă mesajul azi de PACE al tuturor neamurilor.

     Doamnele Aneta și Mariana așezaseră în salonul casei lor,în mod culinar–artistic bogat- mol        dovenesc o masă ca-n povești, o masă voievodală dar și regală! Satul ne-a purtat pașii spre al doilea cimitir, rusesc,  unde  trona mormântul bunelului Gheorghe Guțu a lui Toader (1905- 1984 ), cel care a omorât  14  oameni  în timpul luptelor purtate la  Berlin, bunel pe linie maternă, care niciodată nu povestea scena aceasta! Șoseaua pietruită ce se reflecta în lumina curcubeului ne-a dus apoi, cu d-rele Adriana și Irina la locuința modernă a d-ei  Vera Ursache, în prezent aflată la muncă în orașul italian Belona, noi am rămas peste noapte în casa ei.

       Trecând  de casa Odaini ( al odăii, de la qîpceaqul oda) casă datată 1939, am ajuns în centrul localității, acolo unde, prin truda doamnei învățătoare Rotaru Maria Sergheevna (mult stima ta învățătoare a autorului monografiei deschizătoare de noi orizonturi geografico-istorice,s-a putut construi, apoi, reconstrui, în anul 1952, monumentul soldatului sovietic căzut la datorie, o datorie de apărare a Patriei. 

     Redăm câteva nume, alăturând fotografia imaginii totale:      

ABDULLAEV SADULLA, BARANOVSKI,  ABDULLAH  SADULA, BAKLAGIN KARELOV,  ABRAILOV D, DEREN,  AMUREKENOV,  DERED,  BABAGEANOV,  DERKAGI

     Redăm din lista ostașilor originari din zonă: ZAMA, SOKOL, DULAP, BALTAN, ȘÎNDAR, GUIBAN, ȘIȘIROHIN, DELEU, ILAȘCU                                                                                                                                                                

     E greu să te desparți de satul acesta arhaic și modern totodată, dar mai greu este să te desparți de locuitorii ei cu suflet de aur, de aceea le-am dedicat poemul:

  UMBRA  STRĂMOȘULUI   NOSTRU   QÎPCEAQ 

Da, umbra strămoșului nostru comun, cel qîpceaq

Străbate codrii seculari din întinsa stepă Bugeag.

Un „Ford” condus de-o tânără româno-qîpceaqă

Trece prin secoli istoria și legenda  întreagă.

Lumea cumană aici a fost stăpână și a pornit state

Dar veneau de pe Volga vești triste, de mongolice armate.

Gemeau căruțele prin glod, gemeau oamenii sub ocupație.

Veacuri se scurg, popoare mor, ori se nasc, adevărul nu se știe.

Rotundul ceresc devine apoi întoarcerea prin istorie,

În codrii cei deși se țes amintirile salvate de războaie.

Timpul păstrează ziduri, hamamul hanilor este pus de strajă,

Movilele se ară, brazdele scot oase și arme de pază.

Umbra strămoșului nostru qîpceaq acoperă timpul,

Limba strămoșului comun devine astăzi poemul.                                                                                      Adevărul răsare din cetăți surpate și din codexuri,

Nu dispare, adevărul se poartă în cuget și în versuri.

Libertatea e cântec, e poezia și basmul legendelor vechi,                                                                        Strămoșul nostru qîpceaq la Toqsîru- ler stă de priveghi.                                                                 E vatra Toqsobeni-Toqîs- îruler, cuceritorii învinși ai vremii,

Spre lumină satul se deschide, pornesc drumurile lumii.

28 iulie 2017, Toqsobeni.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         

Bibliografie:

1. Yurie Ilașcu-Toqsobeni

2.Taner Murat, Dicționarul tătar-crimeean –român, 2011. SUA.                                                         3.Mustegep Ulkusal, Proverbele și zicătorile tătarilor crimeeni din Dobrogea, 1970, Ankara

4.G.Akmolla, Istoria și istoria literaturii tătarilor crimeeni din România, 2014                       5.G.Akmolla, Cântecele Emigrației tătare crimeene, 2015, Constanța, România

 

„Scrisoare către satul meu” - IDRIS ASANIN

E miezul nopții...baraca doarme,
Zac și eu peste nuiele.
De unde somn pe inima ce plânge
Destinul unui neam care se stinge!...
Mă înfășor în plapuma de-acasă,
Plutesc pe aripi pline de speranță.
Visez, ard ochii de emoție prea vie
Călătorind în Patrie, dulcea mea Crimeie.
În mînă de dușman mi-e astăzi Patria,
Din nord venită ne-apasă tirania.
Poporul meu este distrus acum
Mormintele se calcă ca un drum...
Poporul meu de dorul Patriei se stinge,
Prin ce ținuturi sufletul își frânge?...
Tiranul ordinul și l-a semnat
Spre depărtate țări noi am plecat.
Și somnul piere, sufletul meu geme,
Focul în așternutul meu mă arde.
Din vise liniștea nu se coboară,
Emoția și ura mă doboară.
Speranța e ultima durere, ea nu moare,
Spun ruga: „Ție ne rugăm, o, Doamne:
Să dai un ajutor poporului robit
Să ne trezim în pământul mult iubit! ”
Mamă nu te întrista, mamă iubită,
Nu crede că fiul tău te-a uitat și nu mai luptă.
Nu crede că la Peciora el va rămâne
Acceptând destinul să-l sugrume.
În Patrie poporul meu de se întoarce,
Voi fi „tătarul Patriei străbune”.
De va rămâne el fără de Patrie,
De ce aș mai exista eu pe astă lume?
Salută, sfântă mamă a mea,
Salută-i pe consătenii mei, scumpa mea.
Să se adune toți la lupta „dreaptă”
Să-și facă datoria, așa cum se așteaptă.
Orice tiranie, se știe, are un sfârșit al ei...
Să nu se creadă că asta nu se va sfârși cum vrei.
Măcar să nu îngenunchiezi ca vinovat,
Să rozi sforile ce te sugrumă nevinovat!

1953

 „Jurământul meu” - IDRIS ASANIN

Poporul meu fără de patrie, aici tu ești proscris,
Cu foamete, prigoană, boală, cu moartea te-au învins.
Au obosit chiar și groparii, ritualul morții nu se ține,
Se uită rugăciunile... nici moartea nu stă în suspine.
După o zi nimeni nu știe unde-i mormântul cel de ieri,
Adesea lupii se îndoapă cu morții duși la cimintir.
Te doare inima când vezi, tot corpul este prins în tremur,
Cum să reziști acestor drame, cum să trăiești când te cutremuri?
Acest popor sărman să piară aici murind fără de vină,
Prădătorii bayram să facă în patria forței- stăpână?
Piere bietul popor, strivit de dușman piere poporul,
Se șterge din istorie numele lui, numele de „tătarul”.
Noapte și zi eu mă vaiet – salvare cer pentru popor,
De –atîta durere în minte gânduri încheg eu tuturor!...
În mine crește ura, inima saltă, lacrimi mă copleșesc,
O cale văd, o cale doar există... e lupta celor ce-i iubesc.
Eu m-am jurat, să merg pe calea jurământului mereu,
Să fiu chiar jertfa ce se cere pentru-al tău drept, popor al meu!

septembrie 1944