GELMİYOR HİÇ BİRİ / Salya Memet -Fazîl

GELMİYOR  HİÇ  BİRİ / Salya Memet -Fazîl

Aqşam, yine sabah, yine de aqşam...

Durmadan işler saat, çalar tam, tam.

Böylece geçer günler, aftalar, aylar!

Kovalar yek diğerimi hasretlı yıllar.

Gitiler boş bırakıp yüvamı

Gelmiyor hiç biri, gelmiyor, bu da revamı? 

Yine de akşam gariplik çöktü her ana

Yalnızım, garipserim, bakarım sağa, sola...

Eş, kardeş, evlat, ben ana

Evet, ben hasretim bu insanlara!

Gittiler kimi cebir, kimi ecel, kimi istekle

Boş kaldı yüvam, derin sessizlikle.

Bilirim, gidenler artık dönmeyecek...

Bu sessizlik sanki ebedi, hiç seslenmeyecek...

Belki, belki pek geç bazısı gelecek

Lakin bunu ben, dertli ana, görmeyecek...

Gittiler, gittiler, gelmiyor hiç biri...

Yakar beni her gidenin ayrı derdi...

EMEL   MECMUASI  NR. 14 / April/   Nisan   2007, sene * 77

NICI UNUL NU VA MAI VENI

E noapte, apoi se face dimineaţă, iară vine noaptea.

Neobositul ceas  măsoară sunând cum trece vremea.

Şi astfel, neştiute, se scurg zile, săptămâni şi anii!

Dorul pentru cei”plecaţi” revarsă patimi inimii.

Din cuibul pustiit acum, ei au “plecat”, de ce?

Niciunul nu s-a mai întors la casele străbune.

E noapte iar, tristeţea îmi cuprinde viaţa,

Sunt singură, încet, încet, îmi pierd speranţa.

Eu mamă sunt şi pentru fiică, frate ori pierdutul soţ.

Mă arde dorul pentru toţi care nu sunt – dar care-au fost!

Ei au plecat, forţaţi, de un destin anume, dar istoric,

Pustiul cuibul îmi apasă, în linişte mă sting.

Eu ştiu că cei plecaţi nu vor veni, ei nu se-ntorc.

În linişte de moarte întunecimi se-adună şi mă storc.

Poate târziu, târziu de tot în casa lor vor reveni...

Dar eu atunci nu voi zâmbi, căci eu nu voi mai fi...

Da, acum, din cei “plecaţi”niciunul nu se –ntoarce!

Durerea pentru cei “plecaţi”de dorul lor mă stoarce!