„Vei ține minte până la
sfârșitul vieții tale cel puțin șapte generații ale neamului , acelea care au
fost până la tine”. (codul qîpceaq, citat din monografia „Toqsoben” de Yurie
Ilașcu, pag.61).
Împreună cu scumpele mele nepoate, Adéle și
Maya, așezate confortabil în Ford albastru închis, am pornit spre Toksobeni,
prin Chișinău. Știam că strămoșii qîpcegi sau cumani, mai apoi pecenegi pe aici și-au întors căruțele mari stăpânind
Bugeagul, Karpatul și Balkanul, călărind pe vestiții cai tătari întinsa stepă
numită DEȘT-I QÎPCEAQ, drumurile
secolelor trecute
intersectându-se când spre Bahcesaray, când spre Solhat- Eski Qîrîm sau,
recent, Starîi Krim, când pe Dunăre, spre Viena. Numele „Toquz -oba”cu variante pezentate pe o pagină întreagă, se
întrec și cu formele în care „T”apare și
sub forma „D”. Ca atare cităm din dicționarul tătar crimeean-român al d-lui Taner Murat: „doqîz ” număr nouă;
(p. 101 cuprinzând derivate lexicale și gramaticale,
precum doqîzau, doqîzar, doqîzbay,
doqîzlîq, doqîz-sofi, doqsanyil, ș.a.; „toqîz (autorul a folosit „k”și pentru
”q”?) drapel cu nouă eșarfe; adjectiv scit; crimeean; membru
al uniunii celor nouă neamuri nobile; membru al uniunii celor nouă eșarfe sacre” (T.M., SOZLÎK
qırım-tatarca, USA 2011, s. 429). Voi veni în sprijinul ideilor menționate aici
cu proverbe semnificative în ce privește numărul „Doquz” cu varianta „toquz”,
pentru a explica sensul de largă folosință, de unde provine și sensul de cifră
sau termen „sfânt”: „Doquz ulum
bolgașî, oturaq bîr qartîm bolsîn”/Decât să am nouă feciori, mai bine să am
un bătrân neputincios; „Doqsansîz torgay șîrlamaz, toymay oksîz cîrlamaz”/Pitulicea nu ciripește până nu trec cele nouăzeci de zile ale toamnei, orfanul
nu cântă până nu se satură” (Mustegep Ulkusal, Proverbele și zicătorile
tătarilor crimeeni din Dobrogea, România, 1970, p. 44). Pe treapta a doua a
argumentării noastre se vor situa numele de localități din alte teritorii
locuite în trecut sau în prezent, de către qîpcegi sau de către urmașii direcți
ai acestora (în acest sens venim cu argumentul că limba și neamul tătarilor de
azi își are în proporție de 90% originea qîpceaqă și restul de 10% fiind
mongolă, rusă, scită, greacă, etc: Adăugând versurile cântecului de migrație,
putem defini în totalitate imaginea unui trecut comun: „Qazan, qazan, et astîn
/ Soganîn yoqmî, cipiyîm / Oz bașîna toy yasap / Tuganîn – îruvîn- yoqmî, cipiyîm?”(G.
Akmolla, Cântecele emigrației tătare crimeene, 2015,p.140). Se știe rolul
limbii în supraviețuirea unui popor învins. Este expresia muzical-artistică din
acest proverb pe care ni-l amintesc veacurile de asuprire: „Tîlîn cöytqan,
soyîn cöytar” / „Cel ce își pierde limba, își pierde neamul”.Din asemenea
considerente, am poposit la Toqsoben. Plou
ase. Călătoria noastră devenise simbol istoric, un curcubeu imens
străbătea bolta cerească stăpânind veacurile. Curcubeul este denumit în toate
limbile turce-tătare, de la țărmul japonez la zidul vienez „ebem qușagî ” în
traducere „centura (cordonul) nașterii! Într-un cadru mai larg de expresie are
sensurile: moașă, mamă, veșnicie.
Astfel, micul sat este situat între ținutul kunilor din Ungaria, satele
Toqîzsufî din Dobrogea română, Toksuf din Anatolia și Doqzuv din Uzbekistan,
mai departe mergând, din Kazahisistan.
Pentru că tipul fizic și sangvin descoperit pe la 1920, 1940, devine
argument„forte”în demonstrarea înrudirii central Transilvane cu Asia Centrală (
E.Pitard, Popoarele Europei).În Kazakhistan există antroponime și toponime
precum : Doquz Bulaq, Toba, Tuba, Tuva, Tele ( în munții Altay), Toka (Mongolia), termenii
Nayman, Urum, Oguz, Bulgar, Saka, Yakut, Yugur, denumesc popoare de
origine turanică, în trecut ca și
azi.Interviul d-lui Vlad Bolocan marelui nostru contemporan, Neagu Djuvara (noi
l-am preluat, ca idee rezumativă din internet), concluzionează ideile din cartea „O
scurtă istorie a românilor povestită
celor tineri” ed. Humanitas,
pag.53) „Ce s-a întâmplat însă cu masa cumanilor creștinați în 1228? Când s-a apropiat valul mongol, căpetenia lor a cerut
voie regelui Ungariei să treacă cu toți ai lui, Carpații, pentru a se pune la adăpost
de năvală. Regele i-a colonizat pe valea Tisei (...) penultimul rege din
dinastia arpadiană, Ladislau Cumanul, pentru că iubea mult obiceiurile neamului
său matern, adoptase și portul și pieptănătura cumană, spre marea supărare a
ungurilor.”
Șoseaua
străbătea malul drept al râului Râut, în dreptul Orheiului vechi am văzut
construcția zidului tătăresc de la 1240-1250, zid dealtminteri asemănător cu
zidurile încă în picioare din satul meu Aqbaș, situat la 12 km de orașul
Mangalia, cândva, sub otomani, port vestit la Marea Neagră.Venind dinspre Chișinău
am ocolit rezervația naturală și am trecut podețul care avea la un capăt
inscripția râul Râut și la celălalt capăt, era scris Trebujeni. Pe partea
stângă a acestui drum se află și azi, după 800 de ani, baia tătară, celebrul „hamam”fiind
reconstruit cu vechea cetate și cu zidurile ei, prin canalele ce străbăteau
cândva orașul, șeir. Aerul fierbinte
circula prin aceste canale, principiul fiind „al focului nestins”, robii
tătarilor păzeau locul pentru mai marii neamului...Există și azi, la
tătarii crimeeni din România/ Dobrogea, expresia „foc nestins” bunicile certând
nepoatele „să păzească focul” pe care, ele, atunci la rândul lor nepoate, l-au
adus nestins din satele părăsite ale Partriei lor, Crimeea. Drumul prin
Basarabia ne-a purtat, datorită amabilității d-lui profesor Yurie Ilașcu și la
mănăstirea Curchi: aici am admirat balconul de la etajul al doilea, balcon din care, în anul 1941,
regele României, Mihai I-ul atunci de 21
de ani, a rostit celebrul discurs în fața românilor basarabeni, promițându-le
libertatea deplină! Revenind, după 1990, Regele Mihai a fost admis la același
balcon, dar fără popor, Preș.Voronin
acceptându-l în 2002 (2003?). Stau pe treptele
devenite istorice prin trecerea
Majestății Sale Regele și admir biserica construită pe la 1760, dar bine
restaurată, gândindu-mă la moșiile boierului Curchi... Această biserică
moldovenească în anul 1812 a devenit biserică rusească, acum ea aparține de
mitropolia Moldovei. Se privesc peste veacuri aceste mândre construcții,
biserica de vară și biserica de iarnă, iar noi, vizitatori veniți din plaiul
dobrogean, ne-am bucurat de prezența unui grup de credincioși din satul recent
inundat dar refăcut prin ajutor guvernamental.Doamnele
din corul bisericii au interpretat psalmii cu artă și dăruire, impresionând nu
numai vizitatorii prezenți, ci cutremurând pereții cu credința lor în Dreptatea
Divină! Satul Cotul-Morii din raionul Hâncești fiind acoperit de ape de peste
doi metri înălțime, a fost strămutat pe un platou înalt, păstrându-și numele
prin cele 200 de case construite recent.
Pe drumul movilelor, cândva prezente și în Dobrogea, poate și în zona
kunilor din Ungaria,un de
se află Muzeul întemeiat de „Uniunea kunilor”, poate și în Kazahistanul d-lui
Zeydulla Vaysupov din aulul kazah Aydarhan, am ajuns la Toqsobeni satul descris
așa cum îl vede dl.profesor univ.Yurie Ilașcu: „Movila se afla pe locul
demarcației dintre terenurile fostului colhoz„Frunze” și moșia satului Gherman,
buldozerul a nivelat însă locul...”(op.cit.pag.8; n.n. așa s-a procedat peste
tot). Descrierea se întregește: „Satul Toxobeni este o localitate din raionul
Fălești situată la 47,39,02 grade latitudine nordică, 27,59,16 grade longitudine
estică și altitudine medie de 61 metri față de nivelul mării.”(op.cit.pag.11).
Plouase. La sosire v-am spus că am fost întâmpinați de un curcubeu mare cât
cerul universului, un curcubeu despre care autorul monografiei Toqsobeni a
scris în aceeași seară: „Strămoșii doamnei G.A. i-au simțit prezența. Secole
s-au scurs în uitare și în singurătate, nimeni din neamul lor, din „îruv” nu
i-a mai vizitat, de aceea, piciorul scriitoarei tătăroaice crimeene a „nimerit” într-o urmă „vie”și răspunsul lor de peste
veac s-a configurat în curcubeul aceluiași cer care ne poartă spre eternitate”.
În limba qîpceaqă, azi în limba tătară crimeeană, turcă, la curcubeu se spune
„ebe qușagî” în termeni largi incluzând „cordonul nașterii”, simbolul
eternității umane, moașa, maica! Asia, Caucazul, Crimeea, Kazahstanul, oguzii
cei mari, Vrâneștii, Ghermanii, într-un tot , Bugeagul, poartă mesajul azi de
PACE al tuturor neamurilor.
Doamnele
Aneta și Mariana așezaseră în salonul casei lor,în mod culinar–artistic bogat-
mol dovenesc o masă ca-n povești,
o masă voievodală dar și regală! Satul ne-a purtat pașii spre al doilea
cimitir, rusesc, unde trona mormântul bunelului Gheorghe Guțu a lui
Toader (1905- 1984 ), cel care a omorât
14 oameni în timpul luptelor purtate la Berlin, bunel pe linie maternă, care
niciodată nu povestea scena aceasta! Șoseaua pietruită ce se reflecta în lumina
curcubeului ne-a dus apoi, cu d-rele Adriana și Irina la locuința modernă a
d-ei Vera Ursache, în prezent aflată la
muncă în orașul italian Belona, noi am rămas peste noapte în casa ei.
Trecând de casa Odaini ( al odăii, de la qîpceaqul oda)
casă datată 1939, am ajuns în centrul localității, acolo unde, prin truda
doamnei învățătoare Rotaru Maria Sergheevna (mult stima ta învățătoare a autorului
monografiei deschizătoare de noi orizonturi geografico-istorice,s-a putut
construi, apoi, reconstrui, în anul 1952, monumentul soldatului sovietic căzut
la datorie, o datorie
de apărare a Patriei.
Redăm câteva nume, alăturând fotografia imaginii
totale:
ABDULLAEV SADULLA, BARANOVSKI, ABDULLAH SADULA, BAKLAGIN
KARELOV, ABRAILOV D, DEREN, AMUREKENOV, DERED, BABAGEANOV, DERKAGI
Redăm din lista ostașilor originari din
zonă: ZAMA, SOKOL, DULAP, BALTAN, ȘÎNDAR, GUIBAN, ȘIȘIROHIN, DELEU, ILAȘCU
E greu să te desparți de satul acesta arhaic
și modern totodată, dar mai greu este să te desparți de locuitorii ei cu suflet
de aur, de aceea le-am dedicat poemul:
UMBRA
STRĂMOȘULUI NOSTRU QÎPCEAQ
Da, umbra strămoșului nostru comun, cel
qîpceaq
Străbate
codrii seculari din întinsa stepă Bugeag.
Un „Ford” condus de-o tânără
româno-qîpceaqă
Trece prin secoli istoria și legenda
întreagă.
Lumea cumană aici a fost stăpână și a pornit
state
Dar
veneau de pe Volga vești triste, de mongolice armate.
Gemeau căruțele prin glod, gemeau oamenii sub ocupație.
Veacuri
se scurg, popoare mor, ori se nasc, adevărul nu se știe.
Rotundul ceresc devine apoi întoarcerea prin
istorie,
În
codrii cei deși se țes amintirile salvate de războaie.
Timpul păstrează ziduri, hamamul hanilor este pus de strajă,
Movilele se ară, brazdele scot oase și arme de pază.
Umbra strămoșului nostru qîpceaq acoperă
timpul,
Limba strămoșului
comun devine astăzi poemul.
Adevărul răsare din cetăți surpate și din codexuri,
Nu
dispare, adevărul se poartă în cuget și în versuri.
Libertatea e cântec, e poezia și basmul
legendelor vechi,
Strămoșul nostru
qîpceaq la Toqsîru- ler stă de priveghi.
E vatra Toqsobeni-Toqîs- îruler, cuceritorii învinși ai vremii,
Spre lumină satul
se deschide, pornesc drumurile lumii.
28 iulie 2017,
Toqsobeni.
Bibliografie:
1. Yurie Ilașcu-Toqsobeni
2.Taner Murat, Dicționarul tătar-crimeean –român, 2011. SUA.
3.Mustegep
Ulkusal, Proverbele și zicătorile tătarilor crimeeni din Dobrogea, 1970,
Ankara
4.G.Akmolla, Istoria și istoria literaturii tătarilor crimeeni din
România, 2014 5.G.Akmolla, Cântecele
Emigrației tătare crimeene, 2015, Constanța, România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu